Chiar în inima pulsantă a Căii Lactee—la aproximativ 26.000 de ani-lumină distanță—se află Săgetătorul A*, gaura neagră supermasivă a galaxiei noastre, cu aproximativ 4 milioane de mase solare. Majoritatea zilelor pare înșelător de liniștit: o șoaptă slabă și constantă de raze X de la gazul fierbinte care se învârte chiar în afara orizontului evenimentelor. Apoi—bam—izbucnește o explozie. Dintr-o dată, strălucește de 10 până la 100 de ori mai puternic decât de obicei, uneori chiar mai mult. Aceste crize de nervi cu raze X apar aproape zilnic, ca o lumină stroboscopică cosmică care se aprinde fără avertisment. Dar iată adevărata surpriză: nu este haos aleatoriu. O analiză aprofundată a 15 ani de date de la Observatorul Swift al NASA (vânătorul neobosit de raze gamma care privește Centrul Galactic din 2006) dezvăluie ceva mult mai ciudat. Condusă de Alexis Andrés și colegii săi, analiza arată că Sgr A* nu doar izbucnește zilnic — ci trece prin stări de spirit pe mai mulți ani: 2006–2008: hiperactiv, care aruncă semnale de artificii. ~2008–2012: o perioadă lungă și stranie de liniște—mult mai puține izbucniri. După 2012: activitatea crește din nou, rămânând ridicată până la sfârșitul anilor 2010. Fără periodicitate curată. Niciun declanșator evident de la o stea care pasește prea aproape sau un nor de gaz care aruncă combustibil. Rachetele pur și simplu... Își schimbă ritmul de-a lungul anilor, ca și cum gaura neagră însăși ar respira în cicluri lente și imprevizibile. Ce declanșează asta? Teoriile indică că câmpurile magnetice în schimbare se răsucesc în plasma din jur, poate rearanjându-se ca un dinamo care devine necontrolat. Sau schimbări subtile în fluxul de acreție care hrănește bestia. Nimic definitiv încă — fizica rămâne evazivă. Și povestea continuă să evolueze. Indicii recente de la telescoape precum XRISM (până în 2026) sugerează că Sgr A* ar fi putut produce izbucniri masive acum câteva sute până la ~1.000 de ani — suficient de strălucitoare încât norii de gaz din apropiere încă strălucesc cu "ecourile luminoase" ale acelor explozii antice, făcând pentru scurt timp vecinul nostru liniștit să pară de mii de ori mai violent în trecutul cosmic recent. Swift, Chandra, XRISM și echipajul Event Horizon Telescope continuă să urmărească. Fiecare nouă explozie, fiecare an liniștit, dezvăluie un alt strat al misterului: monstrul central al galaxiei noastre nu este adormit — este neliniștit, moody și plin de secrete pe care abia începem să le descifrăm. (Sursă primară: Andrés et al. 2022, MNRAS — "Un studiu rapid al modificărilor pe termen lung ale proprietăților de flarare cu raze X ale Săgetătorului A*". Monitorizarea continuă să se bazeze pe aceste perspective.)