Există o narațiune în SUA/Marea Britanie că imigranții slab calificați sunt importanți pentru că fac munca pe care localnicii nu vor să o facă (curățenie, șofer de taxi, barista, servirea alimentelor, tunderea gazonului etc.). Ca imigrant de a doua generație (părinții mei s-au mutat independent în Marea Britanie în adolescență/20 de ani), mi s-a părut întotdeauna o încadrare ciudată, tranzacțională, înrădăcinată doar în utilitatea economică, mai degrabă în orice luare în considerare a factorilor socio-culturali mai largi. Este, de asemenea, pe termen scurt (părinții mei au început cu succes mai multe afaceri și au angajat mulți oameni). În orice caz - ce se întâmplă când roboții și AI încep să automatizeze aceste roluri în următorii 10-20 de ani? O lume în care vehiculele autonome înlocuiesc șoferii, roboții umanoizi curăță casele și servesc mâncare, roboții de amenajare a teritoriului tund gazonul cu precizie, dronele / roboții de livrare înlocuiesc armata UPS / Fedex etc. Aici, argumentele economice pentru imigrația slab calificată se dizolvă, deschizând spațiu pentru un set mai profund de întrebări precum: "de ce să lăsăm oamenii să intre?" Cred că acest lucru dă credibilitate naționaliștilor să devină mai protectori față de granițe - ei pot pretinde cu ușurință că roboții nu comit infracțiuni, nu afectează cultura sau nu împovărează sistemele de asistență socială. Există, de asemenea, o lume alternativă, care este poate cea mai utopică/optimistă și probabilă din punctul meu de vedere: că automatizarea erodează ideea de valoare umană bazată pe muncă și începem să găsim un nou sens în viață și poate începem să relaționăm unii cu alții în mod diferit. Aici, granițele devin mai puțin despre controlul celor care lucrează și mai mult despre construirea unor societăți cu valori comune și pace durabilă, adică vedem imigrația mai puțin ca pe o amenințare la adresa locurilor de muncă și mai mult ca pe o pârghie națională/demografică pentru a reechilibra populațiile îmbătrânite, pentru a cultiva/însămânța cultura și pentru a construi societăți reziliente. Evident, este vorba mai puțin despre imigrație în acest moment și mai mult despre modul în care societățile atribuie valoare ființelor umane într-o lume post-muncă. Cărțile/lecturile mele preferate care explorează acest lucru sunt (acum relativ vechi) AI Superpowers și AI 2041 ale lui Kai-Fu Lee. Ei pun întrebările: care este viitorul contract social (om-om) când mașinile ne depășesc în cele mai relevante sarcini din punct de vedere economic? Ce datorează un guvern cetățenilor săi atunci când productivitatea lor devine irelevantă? Și ce înlocuiește "munca" ca axă centrală a identității, contribuției și demnității? Aici se îndreaptă pucul. Nu doar față de roboții care iau locuri de muncă, ci și față de o redefinire completă a ceea ce înseamnă să contezi. Cred că tensiunea dintre naționalism și globalism se intensifică: unele țări dublează excluderea, în timp ce altele îmbrățișează un nou tip de globalism care îi pune pe toți oamenii pe picior de egalitate. Deci, privind în perspectivă, adevărata întrebare nu este ce locuri de muncă înlocuiesc AI/roboții, ci "ce valori vor rămâne?" și "putem construi un viitor în care oamenii sunt bineveniți nu pentru ceea ce fac, ci pentru ceea ce sunt?"