Procesul de încercare și eroare al selecției naturale permite îmbunătățirea fără ca nimeni să o înțeleagă sau să o ghideze. Același lucru se poate aplica și modului în care învățăm. Există cel puțin trei tipuri de învățare care favorizează evoluția: învățarea bazată pe memorie (stocarea informațiilor care vin prin mintea conștientă, astfel încât să le putem aminti mai târziu); învățarea subconștientă (cunoștințele pe care le luăm din experiențele noastre care nu intră niciodată în mintea noastră conștientă, deși ne afectează luarea deciziilor); și "învățarea" care are loc fără a gândi deloc, cum ar fi modificările ADN-ului care codifică adaptările unei specii. Obișnuiam să cred că învățarea conștientă bazată pe memorie este cea mai puternică, dar de atunci am ajuns să înțeleg că produce un progres mai puțin rapid decât experimentarea și adaptarea. Pentru a vă da un exemplu despre cum natura se îmbunătățește fără să gândiți, uitați-vă doar la lupta pe care omenirea (cu toată gândirea ei) a experimentat-o în încercarea de a păcăli virușii (care nici măcar nu au creier). Virușii sunt ca niște adversari geniali de șah. Evoluând rapid (combinând material genetic diferit în diferite tulpini), ele țin cele mai inteligente minți din comunitatea globală de sănătate ocupate să gândească contramișcări pentru a le ține la distanță. Înțelegerea acestui lucru este deosebit de utilă într-o eră în care computerele pot rula un număr mare de simulări care reproduc procesul evolutiv pentru a ne ajuta să vedem ce funcționează și ce nu. #principleoftheday