Turneele de Jiu Jitsu pot fi o experiență cu adevărat provocatoare. Am performanțe bune când vine vorba de competiție și cred că o mare parte din asta vine din experiența mea în tranzacționare. Nu prea devin nervos. După ani de gestionare a riscurilor, vorbind în direct la televizor și prezentând la conferințe, simt că nivelurile mele de cortizol, epinefrină și dopamină au fost complet prăjite. Destul de ciudat, asta pare să funcționeze în favoarea mea. De-a lungul anilor, am văzut o mulțime de luptători foarte calificați care au avut performanțe slabe, nu din cauza lipsei de talent, ci din cauza bătăliei mentale pe care o duc înainte de a păși pe saltea. Meciurile de Jiu Jitsu nu sunt ca un maraton sau un meci de baschet casual. Ești acolo singur, cu colegii de echipă, prietenii și familia care te privesc. Lumina reflectoarelor este direct asupra ta într-o sală plină cu sute, uneori mii de oameni. Și dacă merge prost, poate fi o experiență brutală. Imaginează-ți că ești trântit, maltratat și adormit în fața soției și copiilor tăi pentru ceva pentru care te-ai pregătit luni de zile. Acest lucru îi poate distruge mental chiar și pe cei mai stoici oameni. Pentru a înrăutăți situația, există videografi și uneori mass-media precum FloGrappling care înregistrează în fiecare secundă. O greșeală și ai putea ajunge vedeta unui clip jenant văzut în întreaga lume. Săptămâna trecută, @Gingfacekillah recomandat o carte care mi s-a părut foarte interesantă: The Inner Game of Tennis. Ea descompune latura mentală a performanței și explică modul în care sportivii perturbă adesea conexiunea naturală dintre minte și corp gândindu-se prea mult și încercând prea mult. Intră în detalii despre sine 1 și self 2 și discută tehnicile reale pe care le puteți face pentru a avea un randament excelent în performanțe de stres ridicat (similar cu tranzacționarea). V-aș recomanda să-l citiți dacă vă plac genul ăsta de lucruri.